﻿VIAȚA comsomolistă

ÎN FAPT DE SARĂ

Peste satul Costești se lasă amurgul. Ați ascultat vre-o dată cum coboară amurgul peste sat? Pământul zumzăe ca un stup, șuvoaele se întorc la matcă: oameni, mașini, căruțe. Așa-i sara. Așa-i dimineața. Torent uman. Flux și reflux.
Harnici oameni trăesc în satul nostru. Mai ales tineretul. Nu-i mai doboară osteneala. Eu nu voi vorbi despre munca oamenilor noștri. Despre ea au scris de atâtea ori în presă jurnaliștii și scriitorii. Eu voi povesti, măcar pe scurt, cum își petrece tineretul timpul liber.
Iată-i s-au întors de la muncă. Și-n străzi se revarsă veselia, glumele, cântecele. Freamăt tineresc! Dar serile la noi au și ele, ca și timpul zilei, înțelesurile lor. Pe băeți și fete îi poți vedea în toate părțile. Vor să discute, să pună la cale treburile pentru a doua zi, să afle, să cunoască cât mai multe, să se distreze, să se bucure de viață. Serile la noi sînt frumoase mai ales prin preocupările oamenilor.
În sat sînt vre-o două mii de fete și băeți, din care 475 membri ai comsomolului. Și în timpul liber fiecare se ocupă cu ceva folositor. Avem un cor din 120 de oameni, căruia în anul de față i s-a decernat titlul de Cor popular. Activează și un ansamblu de dansuri, care a ocupat locul întâi în raion. Iar ansamblul vocal (12 oameni) a avut cinstea să participe la concursul interrepublican a cinci republici: Lituania, Letonia, Estonia, Belorusia și Moldova. Mai avem o fanfară, care de asemenea a ocupat locul întâi în raion, un cerc dramatic, care s-a învrednicit de locul II,  o bună echipă de fotbaliști. Acum învățătorul Nicolae Stratan organiziază un jaz.
Bine, vieți zice, câteva sute de băeți și fete au în timpul liber ocupație. Dar restul? Mi s-a rezervat prea puțin loc în gazetă și n-am posibilitatea să povestesc mai amănunțit despre preocupările tineretului nostru. Voi spune, însă, un lucru, că la noi nu vezi pe nimeni, sara ori duminica, să îmble de colo-colo fără rost. Iar de aceștea au fost mulți și pe la noi, chiar și printre comsomoliști. Mi-aduc aminte de o adunare, la care am discutat planul de acțiune al organizației comsomoliste. Au vorbit mulți. Au vorbit frumos, gospodărește. Mai ales Ion Mereacre. Printre altele, el a spus:
Iată avem în sat un restaurant. Bun restaurant. Și nume frumos are — «Struguraș». Dar nu știm să folosim localul lui. Nu știm. De ce n-am organiza acolo, să zicem, niște serate, niște discuții, niște întâlniri cu scriitorii, compozitorii? Să petrecem mai frumos vremea liberă. Poate nu-i bine ce zic?
El se uita sfios în sală.
- Ba-i bine, Ioane, dă-i înainte! — se auzi o voce.
- Da lasă «vremea» în pace, bre, — ripostă careva. — Iaca, mie îmi place, pur și simplu, să stau sara sub nucul de la poartă și să fumez o țigară în tihnă.
- Apoi aici nu se vorbește de moșneji ca tine, ci despre cei tineri...
În sală izbucniră râsete. Tinerii l-au susținut pe Ion. Și iată acum restaurantul, ca și terenul de dans, ca și teatrul de vară pentru 3.000 de oameni, e în mâna tineretului. N-a fost chiar atât de ușor să obținem acest lucru. Dar vorba ceea: sub o piatră, care nu se mișcă, nu va curje apa nici odată.
O mulțime de seri și întâlniri au avut loc la restaurant. Și toate au fost interesante. Pentru că așa au hotărât comsomoliștii: cu lucruri plictisitoare, neinteresante, nefolositoare n-avem ce perde vremea.
La serata «Slavă ție, viticultorule!» au fost invitați viticultorii cu experiență, primul președinte de colhoz Fiodor Hâncota, care a povestit, ce prezenta viticultura, când s-au organizat la sat primele gospodării colective. La serată a fost invitat și comlozitorul Valentin Vilinciuc. El a împărtășit tineretului planurile sale de creație, a cântat împreună cu tineretul cântecul «Moldova mea». Apoi au urmat jocurile distractive: «Culesul poamei», «Cine câștigă burlueșul» și «Mămăliguța».
Interesantă a fost și serata «Trecutul, prezentul și viitorul satului». Despre viața întunecată, sărăcăcioasă și lipsită de drepturi a vorbit tineretului învățătoarea pensionară Elena Grigorevna Grigorean, iar despre prezent și viitor — Nicolai Pavlovici Lâsâi, secretarul comitetului de partid și Alexei Fiodorovici Feldjan, președintele actual al colhozului.
În gospodăria noastră aproape nu-i săptămână, ca să nu avem o întâlnire cu oamenii de creație. La noi vin scriitori, compozitori, artiști profesioniști ai teatrelor din Chișinău, Bălți, artiști amatori din orășelul Cotovschii. Tinerii colhoznici își ascut ajerimea minții, își deschid ochii. Toată lumina literaturii, muzicii, toată înțelepciunea fruntașilor e pentru ei un izvor nesecat de cnoștințe.
V. SULA,
secretarul comitetului comsomolist din colhozul «Progres», raionul Cotovschii.


CALEIDOSCOP

Poliția din Tokio luptă din răsputeri împotriva alcoolismului. Bețivanii, culeși de pe stradă, se trezesc într-un local curat, luminos, dar sînt gata să cadă pradă unui adevărat coșmar: masa, scaunele, întreaga mobilă din interior se află de asupra capetelor lor, lipită de tavan. Trezit de-a binelea, bețivanul de eri crede, că și-a perdut mințile. Își poate îngădui să strije, să facă tărăboi, însă totul se înrejistrează pe bandă de magnetofon. A doua zi el este pus să se asculte.
* * *
O firmă din Brazilia a primit din străinătate niște lădițe cu 474 epuri de casă. Întrucât documentele de însoțire nu erau întocmite potrivit prevederilor, autoritățipe vamale au refuzat să le elibereze destinatarului. Până la urmă lucrurile s-au aranjat, firma a fost invitată să-și ridice lădițele. De data aceasta ele cuprindiau aproximativ 2.000 de epuri.
* * *
Poetul clasic persan Firdusi este considerat autorul celei mai lunji poezii din lume. Poezia conține nu mai puțin de 1.200.000 de versuri. Și când a apărut, tradusă în limba engleză, a fost nevoe de 9 volume.



CURIOZITEȚI

FABRICĂ DE... ZALE
Cine și-ar fi putut închipui, că astăzi, în a doua jumătate a secolului XX, există o producție bine pusă la punct de... zale? Și totuș, dacă pătrundem în secția №3, numită și «secția mănușilor de fer», a fabricii de bijuterii din Bronițî, RSS Belorusă, aflăm cu surprindere, că ea se ocupă exclusiv de confecționarea mănușilor de zale. Cui sînt destinate cele peste 10.000 de perechi, pe care fabrica le produce lunar? Celor ce practică o meserie destul de periculoasă, dar prozaică — măcelarilor.
Numai la două fabrici din lume se confecționează aceste «miniblindaje». A doua se află în Canada. Fiecare mănușă conține 6.000 de inele mici, făcute dintr-un aliaj special. Exportate în numeroase țări, mănușile protejază mânile măcelarilor contra loviturilor de topor sau de cuțit.

MAMUT ÎN SARAMURĂ
După o zi de ghinion, pescarii de pe vasul «Rjaveț» simțiră, în sfârșit, că năvodul atârna greu. Îl traseră la bord și descoperiră în el niște oase imense, acoperite din loc în loc cu smocuri de blană. Oasele nu semănau cu ale vre-unui animal cunoscut de pescari. Le-au arătat specialiștilor și aceștea au conchis, că fac parte din scheletul unui mamut. Prada a părut, însă, nu atât mai neașteptată, nu cât «Rjaveț» pescuia în apele Mării Azov. E adevărat, că pe teritoriul Donbasului, deci tot la sud, au mai fost descoperite oase de mamut. Dar acesta era primul caz, când în zonele calde din Uniunea RSS   s-au nonservat și resturi de blană.
Cum a ajuns intactă blana de mamut după cinci sau șapte milenii? Se presupune, că mamutul a fost dus în mare de apele unui fluviu, iar apa sărată a mării l-a conservat. «Mamutul în saramură» se află acum la muzeul din orașul Jdanov.

ANOTIMPURI SIMULTANE
În Kirghizia există o localitate, unde cele patru anotimpuri ale anului coexistă, chiar când calendarul indică mezul verii. E vorba de satul Tosor, situat pe malul sudic al lacului Issâc-Cul. Flora specifică verii și toamnei se învecinează chiar pe teritoriul satului. În acelaș timp în pădurile din împrejurimi cresc ghiocei, iar munții, ce străjuesc localitatea, sînt bântuiți de viscole.


CARNET MUZICAL

REVELAȚIE
Am audiat dăunăzi în Sala mare a filarmonicii orchestra de cameră slovacă, condusă de Bogdan Varhal. Majoritatea publicului era «de specialitate» și ca atare exijențele erau de înaltă postură. Mesajul artistic a prilejuit o atmosferă de rară efuziune estetică, un deplin contact între scenă și sală. M-am prins cu gândul la celebrele tradiții interpretative instrumentiste, inerente școlii cehe, slovace. Cuceririle unui Jan Vaclav Stamitz (secolul XVIII) au pregătit într-o măsură considerabilă procesul de consolidare a formelor sonato-simfonice, anticipâpd creația unor compozitori de talia lui Haidn, Moțart. Asistam recent, în această sală, la o veritabilă reevaluare a acelor mici formații instrumentale, de diversă componență și foarte mobile, care, reconstituind o epocă întreagă din arta sunetelor — epoca barocului, au ocazionat fructoase realizări în domeniile respective ale artei componistice contemporane.
Oaspeții noștri cedează, bineânțeles, față de similare formații cehe de renume, sau în comparație cu vestiții «Virtuozii din Roma», ori cu orchestra condusă de Rudolf Barșan — o somitate a muzicii sovetice. De altfel, și componența ansamblului slovac se limitează doar la grupurile respective de coarde. În schimb numeroasele aspecte de măestrie interpretativă, noțiunile de intonație, de ansamblu, de finisare a frazei, capacitatea de a atribui sonorităților gradațiile cele mai diafane, în sfârșit simțul evoluat al stilului lucrărilor interpretate, toate acestea pledează cu cea mai mare elocvență în favorarea instrumentiștilor din Slovacia.
În programul concertului orchestrei de cameră au figurat lucrări de muzică preclasică Concerto grosso or. 6 Fa major de Corelli, cunoscutul dublu concert de Iohann Sebastian Bah, Suita de Persel, precum și o samă de bucăți aparținând compozitorilor contemporani — Serenada de Suhoni, Simfonia simplă de Britten. Programul, ales cu gust, a permis interpreților o frumoasă realizare atât în ansamblu, privind omojenitatea complexului sonor, cât și a diferitelor compartimente, știut fiind, că o asemenea formație reprezintă tot odată și o veritabilă formație de soliști. Sub această prizmă de vedere se cere remarcat în deosebi compartimentul —viole, violoncel, contrabas, precum și, mai ales, aportul concertmaistrului-dirijor.
Nu toate lucrările din program au fost prezentate la nivel egal. S-au impus mai mult — Concertul de Corelli, prin aspectul său riguros, în strictă concordapță cu cerințele de stil, spontanentatea, caracterul degajat; vibrația poetică în Serenada de Suhoni, plenitudinea trăirilor, aspectul de jen în Suita de Persel, sau viziunea stilizată a vechilor jenuri de dans, soluționate într-un plan modern, din Simfonia de Britten.

Ef. TCACI, muzicolog



